Servicii

Programul Educațional „Pas cu Pas” oferă cursuri de formare continuă pentru cadrele didactice de la ciclurile preșcolar, primar şi gimnazial, precum şi pentru cele manageriale în colaborare cu Centrul Metodic al învățământului formativ conform Programului „Pas cu Pas”.

Treningurile organizate de A.O. Programul Educaţional “Pas cu Pas” contribuie la realizarea reformei în cheia învăţămîntului formativ din Republica Moldova, inclusiv prin pregătirea cadrelor didactice pentru realizarea modelului de educaţie centrată pe copil „Pas cu Pas”. Acesta este recunoscut de Ministerul Educaţiei drept model eficient de implementare a învăţămîntului formativ, planurile de învăţămînt pentru clasele „Pas cu Pas” fiind anual aprobate şi incluse în documentul de referinţă al Ministerului.

Caracterul formărilor este determinat de obiectivele proiectelor/granturilor pe care le obține A.O. Programul Educaţional “Pas cu Pas” și se desfășoară în conformitate cu legislația Republicii Moldova, precum și de necesitățile de dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice și manageriale.

Treningurile sunt flexibile, oferite în formă de module şi variază ca durată şi conţinut tematic în funcţie de categoria beneficiarilor , urmând prevederile p.7. al Regulamentului cu privire la organizarea formării profesionale continue, conform cărora activităţile de formare profesională continuă se desfăşoară în condiţiile liberei cereri şi oferte:

  1. Cursul de bază pentru cadrele didactice preşcolare şi învăţătorii claselor primare care doresc să implementeze modelul de învăţămînt formativ respectând metodologia “Pas cu Pas” (în total 18 zile de training, inclusiv ore de observare ghidată în clase demonstrative “Pas cu Pas”);
  2. Cursuri speciale pentru manageri (stagiu complet – 10 zile), profesorii de la ciclul gimnazial (6 zile), pentru formatori (modul pentru începători – 5 zile, avansat – 5 zile), pentru  mentori (6 zile de training);
  3. Module tematice – de aprofundare, pentru asigurarea dezvoltării profesionale continue, atît pentru cadrelor didactice şi manageriale care lucrează în baza metodologiei „Pas cu Pas”, cît şi pentru toţi doritorii să-şi perfecţioneze măiestria  pedagogică în cheia învăţămăntului formativ (module cu durata de 2-3 zile).

Treningurile sunt adresate următoarelor categorii de solicitanţi:

  • educatori
  • manageri ai instituţiilor preşcolare
  • învăţători
  • manageri şcolari
  • profesori gimnaziali.

Structura unui stagiu complet reprezintă:

  1. 70% – didactici de profil (management educaţional, managementul clasei, psihologia vîrstelor, tehnologii didactice moderne, adaptări necesare ale mediului pentru promovarea învăţămîntului participativ şi a educaţiei incluzive, utilizarea tehnologiilor moderne în procesul de predare-învăţare-evaluare)
  2. 30% – psihopedagogia învăţămîntului formativ.

Înscrierea cursanţilor se  face prin mai multe modalităţi:

  • Concurs – în cazul administrării de către PEPcP a unui grant – la prezentarea curriculum-ului vitae, a unui formular de aplicare şi a unui eseu din 300-350 de cuvinte.
  • Cu înscriere liberă – se  formează grupe prin alegerea modulelor de perfecţionare, conform programelor analitice şi a suporturilor de curs pregătite
  • La comandă – în cazul cererilor individuale sau colective, se pregătesc modulele solicitate şi, respectiv, cursurile se organizează în cadrul instituţiilor date.

Cerinţele faţă de cursanţi:

  • Să fie punctuali şi corecţi;
  • Să frecventeze sistematic cursurile;
  • Să se încadreze activ în activităţile practice din timpul orelor;
  • Să exploateze la maximum propriile capacităţi şi competenţe profesionale;
  • Să realizeze toate probele de evaluare propuse de formatori şi coordonatori;
  • Să alcătuiască un plan de dezvoltare individuală pentru intervalul dintre modulele de perfecţionare;
  • Să prezinte în ziua de follow-up realizarea temei de acasă conform rigorilor
  • Să fie politicos şi atent cu colegii, formatorii şi coordonatorii;
  • Să–şi asume responsabilitatea pentru succesul demersului didactic în care este implicat.

Certificatul de absolvire a cursurilor se acordă cursanţilor care:

Au frecventat 100 % din cursurile prevăzute;

Au susţinut cu succes toate probele de evaluare finală.

 Certificateleeliberate de A.O. Programul Educaţional “Pas cu Pas” sunt valabile în procesul de atestare a cadrelor didactice. Certificatele reflectă durata/numărul de ore de curs şi structura stagiului –complet sau un anumit modul.

Regimul de studii. Cursurile, organizate pe module, permit desfăşurarea lor, preponderent, în perioada vacanţelor şcolare.
Tipul orelor de instruire: teoretico-practice.
Formele de evaluare şi control: prezentarea publică a portofoliilor personale care includ proiecte didactice, exemple de studii tematice efectuate în clasă, modalităţi de individualizare a lucrului cu copiii,  probe ce demonstrează forme variate de lucru  cu părinţii etc. Eliberarea certificatul de încheiere cu succes a cursului de bază pentru cadrele didactice care realizarea metodologia „Pas cu Pas” se face doar după prezentarea publică a portofoliului.
Echipa de formatori care desfăşoară cursurile este constituită din cadre profesoral-didactice de la universităţi şi colegii pedagogice, profesori şcolari care au beneficiat de multiple stagii de formare şi treninguri în ţară şi peste hotare, inclusiv în SUA, Ungaria, Bulgaria, România, Slovacia, Republica Cehă etc.